Emoţiile şi calităţile mişcării – o relaţie reciprocă demonstrată ştiinţific

Este bine cunoscut că anumite caracteristici ale mimicii trădează prezenţa unor emoţii (Eckman, 1982), iar când mimica luată izolat induce în eroare sau este insuficientă, poziţiile şi mişcările corpului aduc clarificarea ce permite o recunoaştere mult mai precisă şi rafinată (Aviezer et al. 2012). Dar este oare posibilă atribuirea de către privitor a unei emoţii prin simpla observare la altă persoană a unor mişcări, chiar şi atunci când cel ce se mişcă nu intenţiona să exprime o emoţie, ci respecta doar un set de instrucţiuni privind calitatea mişcării? În fine, poate fi generată o anume emoţie la o persoană prin simplul fapt al executării unor mişcări, cu anumite caracteristici?
Studii recente au dat răspunsuri afirmative cu nuanţe adesea surprinzătoare. Toate au avut ca punct de pornire, ca sistem comun de referinţă şi de comunicare între cercetători, sistemul Laban de analiză a mişcării, pe care îl vom prezenta în introducere foarte succint, pentru a facilita înţelegerea cititorului.

Sistemul Laban de Analiză a Mişcării

LMA – prescurtare pentru Laban Movement Analysis – este un sistem recunoscut internațional pentru descrierea şi înțelegerea mișcărilor corpului, folosit într-o mare varietate de domenii, de la animație și robotică, până la Psihoterapia prin Dans şi Mişcare (“PDM”), care folosește terminologia LMA pentru a planifica intervenții şi discuta rezultate. LMA descrie mișcarea cu ajutorul a patru categorii principale:

– Corp – ce părţi ale corpului se mişcă şi cu ce coordonare între ele;
– Spaţiu – unde se mişcă: în ce direcţie, pe ce traiectorie, în ce plan;
– Formă – ce schimbări se produc în însăşi forma corpului când ne mişcăm în relaţie cu mediul, cu ceilalţi şi cu nevoile noastre – ex. a include, a se împrăştia, a se ridica, a se scufunda;
– Efort – ce atitudine are cel care se mişcă faţă de mişcare. Acesta se manifestă în patru factori diferiţi:
o Greutate: cantitatea de forţă investită în mişcare – de la puternic la uşor;
o Spaţiu: atitudinea faţă de direcţia mişcării – de la direct la indirect;
o Timp: accelerarea sau decelerarea mişcării – de la brusc la susţinut, şi
o Fluiditate: atitudinea faţă de controlul progresiei mişcării – de la controlat la liber.

De la emoţie la mişcare şi vice-versa

Folosind acest sistem de analiză a mişcării Laban, Atkinson et al. (2004) au codificat şi validat empiric video-clipuri reprezentând exprimarea emoţiilor prin întregul corp, examinând ce componente din LMA apar în fiecare. Apoi, au solicitat unor experţi în LMA să execute diferitele combinaţii de componente motorii identificate şi să observe ce emoţii le trezeşte simplul fapt de a executa aceste combinaţii. Analiza statistică a datelor a dus la următoarele rezultate (care confirmă, în codificarea LMA, concluziile deja în mare parte cunoscute din alte studii):

Emoţie Combinaţii de componente ale mişcării care stimulează emoţia
Bucurie sărituri, reînceperea ritmică a mişcării, răsfirare, curgere liberă, uşurinţă, mişcare înspre în  sus, ridicare
Tristeţe greutate pasivă, braţele ating partea de sus a corpului, scufundarea şi atârnarea capului
Frică retragere, condensare, controlul curgerii, mişcare înapoi, cuprindere
Furie greutate puternică, bruscheţe, avansare, mişcări directe

 

Mai mult însă, şi reciproca este valabilă: cel mai recent studiu în materie (Melzer et al. 2019) a relevat că aceleaşi combinaţii identificate de Atkinson et. al (2004) şi sintetizate în tabelul de mai sus determină atribuirea (sau altfel spus, recunoaşterea) de către privitori a emoţiilor respective chiar şi în cazul în care persoanele filmate mişcându-se nu au intenţionat să întruchipeze o emoţie, ci doar au urmărit o serie de instrucţiuni legate de calitatea mişcării.

Mai precis, 67.3% dintre videoclipuri au fost recunoscute „corect” – anume conform aşteptărilor, iar media procentelor de recunoaştere a fiecărei emoţii se situează mult peste nivelul întâmplării. Luând fiecare emoţie separat, bucuria a fost cel mai bine recunoscută, într-o proporţie de 81.3%. Pe locul doi a fost tristeţea, cu 78.5%, apoi starea neutră (67.4%), frica (51.1%), şi pe ultimul loc furia, cu 47.2%.

Furia a fost cel mai adesea confundată cu frica (26.17% din clip-urile create pentru furie au fost identificate de participanţi ca reprezentând frică), în timp ce frica a fost adesea confundată cu tristeţea (23.12%) şi mai puţin cu furia (9.14%). Toate emoţiile au agenerat un anume grad de confuzie cu starea neutră (20.31% furie, 10.37% tristeţe, 15.98% frică, 13.52% bucurie). Doar 30% dintre clipurile cărora li s-a atribuit starea neutră au şi fost create cu această intenţie, ceea ce sugerează că patricipanţii au tendinţa de a alege „neutru” când nu le este clar despre ce emoţie ar putea fi vorba.

Analiza pe fiecare componentă a mişcării (prin metoda statistică a regresiei) a relevat aspecte interesante cu privire la ce anume a cauzat atribuirile neaşteptate: componentele „condensare” şi „înglobare”, prevăzute iniţial pentru frică, au fost cele care au crescut probabilitatea de confuzie cu tristeţea. Această asociere are sens în context evoluţionist (a se face mic şi nevăzut în faţa pericolului şi a prădătorilor), iar tristeţea, la fel ca frica, este asociată cu retragerea, fiind de altfel definită de unii teoreticieni ca frică de singurătate.

De asemenea, componenta „control” a dus nu la recunoaşterea fricii, cum era aşteptat, ci, potrivit analizei statistice, a părut să crească probabilitatea recunoaşterii furiei. O posibilă explicaţie a recunoaşterii mişcărilor care conţin elementul „control” ca exprimând furie este aceea că este în practică foarte dificil de executat mişcări „puternice” dar nu „bruşte” fără a adăuga şi „control” atunci când mişcarea este executată în spaţiu liber şi nu în contra unui obiect. Aşadar, executanţii filmaţi în clip-uri au combinat probabil involuntar componenta “puternic” cu “controlat”.

O altă posibilă explicaţie ţine de taboo-ul social al exprimării furiei: dacă un „pumn” (adică o mişcare puternică, directă şi brusc) este considerat o exprimare clară a furiei, înlocuirea “controlului” (restrângerea mişcării) cu “bruscheţea” poate fi în percepţia participanţilor asociată cu situaţii sociale în care au obsevat înfrânarea furiei (şi nu exprimarea ei, ca în cazul unei mişcări tip pumn).

Ipoteze explicative şi importanţa rezultatelor pentru reglarea emoţională a clienţilor în terapie

Pe baza ipotezei markerilor somatici (Damasio, 1999; Damasio et al., 2000, p. 1049–1056), în timpul execuţiei motorii, emoţia asociată este generată de feedback-ul specific proprioceptiv şi interoceptiv. Cât priveşte recunoaşterea/atribuirea emoţiei în timpul observării mişcării, aceasta ar fi bazată pe simularea, de către neuronii-oglindă, a activării ce are loc la nivel cerebral în timpul executării aceloraşi mişcări (Heberlein & Atkinson, 2009), ştiut fiind că neuronii-oglindă se activeză similar în timpul execuţiei cât şi al observării unei mişcări.

Studiile recente pe care le-am rezumat confirmă această ipoteză a simulării şi deschid noi perspective pentru practica psihoterapeutică. Există de acum fundamente ştiinţifice solide pentru a susţine că, prin controlul deliberat al mişcării şi în deci prin propriocepţia şi interocepţia rezultante, este posibil să modificăm emoţiile şi sentimentele. Acest concept este folosit în psihoterapia prin dans şi mişcare astfel: ghidând clientul să se mişte într-un anume mod, terapeutul îl asistă pe acesta să evoce, prelucreze şi regleze anumite emoţii. Explorarea şi practica unor tipare motorii neuzuale pentru client îl pot conduce pe acesta către emoţii neobişnuite. O altă aplicaţie a acestei teorii este oglindirea (sau, graţie neuronilor-oglindă, chiar şi numai observarea sau imaginarea) de către terapeut a posturii, calităţilor motorii ale clientului, pentru a simţi ceea ce simte clientul şi a empatiza cu acesta. Principiile sunt aplicabile şi în terapiile preponderent verbale, deoarece simplul fapt de a vedea expresia corporală a terapeutului îl va influenţa inconştient pe client.

 

Bibliografie
Atkinson, A. P., Dittrich, W. H., Gemmell, A. J., and Young, A. W. (2004). Emotion perception from dynamic and static body expressions in point-light and full-light displays. Perception 33, 717–746. doi: 10.1068/p5096

Aviezer, H., Trope, Y., and Todorov, A. (2012). Body cues, not facial expressions, discriminate between intense positive and negative emotions. Science 338, 1225–1229. doi: 10.1126/science.1224313

Ekman, P. (ed.). (1982). Emotion in the Human Face. New York, NY: Cambridge, University Press.

Heberlein, A. S., and Atkinson, A. P. (2009). Neuroscientific evidence for simulation and shared substrates in emotion recognition: beyond faces. Emotion Rev. 1, 162–177. doi: 10.1177/1754073908100441

Melzer Ayelet, Shafir Tal, Tsachor Rachelle Palnick, How Do We Recognize Emotion From Movement? Specific Motor Components Contribute to the Recognition of Each Emotion, Frontiers in Psychology, Vol. 10, 2019, p. 1389, https://www.frontiersin.org/article/10.3389/fpsyg.2019.01389 DOI=10.3389/fpsyg.2019.01389

Shafir Tal, Using Movement to Regulate Emotion: Neurophysiological Findings and Their Application in Psychotherapy , Frontiers in Psychology, Vol. 7, 2016, p.1451, https://www.frontiersin.org/article/10.3389/fpsyg.2016.01451, DOI=10.3389/fpsyg.2016.01451,